Oricand la dispozitia dumneavoastra



Institutul de Medicina Legala Iasi a demarat la inceputul lunii aprilie a acestui an proiectul strategic, finantat din fonduri structurale europene nerambursabile derulate prin Fondul Social European (FSE), Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, Axa 1 prioritara, domeniul major de interventie 1.5, Programe postdoctorale, "Standarde europene pentru programe postdoctorale competitive de formare in domeniul managementului cercetarii avansate si expertizei psihiatrice medico-legale".
in acest context, in urmatorii 3 ani, IML Iasi va coordona formarea la standarde europene a 200 de cercetatori si experti in domeniul cercetarii avansate, iar dintre acestia vor fi selectati primii specialisti certificati in domeniul expertizei psihiatrice medico-legale. Primii experti vor fi formarti prin sustinere financiara din fonduri europene, ulterior proiectul va fi sustenabil prin programele de formare continua a medicilor si psihologilor.
In selectia acestor cercetatori vor fi utilizate urmatoarele criterii:

Criterii primare
- Cetateni romani sau straini
- Absolventi ai facultatii de medicina, specializarile medicina legala sau psihiatrie
- Absolventi ai facultatii de psihologie
- Doctorat in medicina sau psihologie obtinut dupa 1999

Criterii secundare
- Cunoasterea unei limbi straine de circulatie internationala
- Experienta in activitatea de cercetare - lucrari publicate in reviste cotate CNCSIS sau/si ISI
- Scrisori de recomandare
- Implicare in proiecte de cercetare

Grupul tinta este format din 200 de cercetatori cu titlul stiintific de doctor in stiinte medicale, selectati dupa criteriile enumerate anterior, din 10 centre universitare, acoperind cele 8 regiuni ale României, ceea ce confera proiectului o dimensiune nationala, asigurând egalitatea de sanse pentru participarea la programele de formare.
Latura de formare a proiectului este structurata pe doua module, ca urmare, proiectul raspunde coordonatelor FSE in ceea ce priveste dezvoltarea resurselor umane inalt calificate si adaptabile, capabile sa utilizeze eficient cunostintele de nivel international.
Primul modul, vizeaza formarea a 200 de cercetatori in domeniul managementului cercetarii avansate, contribuind astfel la imbunatatirea si actualizarea competentelor relevante pe piata muncii domeniilor ce necesita inalta calificare, la cresterea atractivitatii pentru cariera in cercetare prin dezvoltarea competentelor in a gasi si utiliza surse financiare pentru proiecte noi de cercetare. Suplinim astfel si lipsa de finantare guvernamentala pentru cercetare si programe postdoctorale.
Introducerea modulului de formare experti in psihiatrie medico-legala, al doilea in structura proiectului, este o premiera nationala deoarece in prezent, la noi in tara, nu se aplica standardele de formare si perfectionare europene ale acestei categorii de personal cu inalta calificare.Se vor dezvolta programe de formare si perfectionare atat in domeniul managementului cercetarii avansate, cat si in domeniul expertizei psihiatrice medico-legale, acordate permanent la progresul european cu ajutorul partenerilor internationali.

Proiectul se deruleaza in parteneriat cu Institutul National de Medicina Legala, Universitatea de Medicina si Farmacie „Gr. T. Popa” Iasi si Institutul de Medicina Legala din Timisoara, dar are in program parteneriate transnationale cu institutii similare din Anglia, Italia si Olanda, pentru asigurarea expertilor de specialitate.
Ca finalitate, se doreste reorganizarea la nivel de institutii de invatamant superior si de cercetare si in cadrul organizatiilor profesionale ale medicilor, respectiv psihologilor, a programelor de formare a expertilor in psihiatria medico-legala si introducerea in premiera nationala a unui sistem integrat, conform standardelor UE, de acreditare a acestora.
Un alt aspect important este crearea a 4 centre de formare postdoctorala in Iasi, Cluj, Bucuresti, Timisoara,ce vor functiona si dupa finalizarea proiectului, precum si crearea de retele si parteneriate nationale si transnationale, capabile sa ofere viitorilor experti posibilitati de inovare, documentare, schimb de bune practici si transfer de informatii.
Institutul de Medicina Legala devine astfel promotorul unor noi standarde eficiente de evaluare intr-un domeniu sensibil cum este expertiza psihiatrica medico-legala si intr-un context socio-economic dominat de exacerbarea criminalitatii si cresterea numarului de cazuri care ajung in discutia comisiilor de specialitate.
De asemenea, centrul universitar Iasi va deveni astfel si initiatorul in formarea de aptitudini si competente manageriale pentru cercetatori, astfel incat acestia sa isi poata valorifica mai eficient experientele, rezultatele cercetarilor, sa poata identifica si utiliza surse de finantare in vederea dezvoltarii domeniului de cercetare avansata.